Salariul minim în toată lumea: unde poți trăi din salariul minim?
Am verificat care sunt țările din lume care au cel mai favorabil raport între prețurile alimentelor de bază și salariul minim pe economie
Analiștii Picodi.com au examinat dinamica modificării prețului benzinei în România și în întreaga lume în prima jumătate a anului și au calculat câți litri de benzină își poate permite un român cu un salariu mediu.
În primele șase luni ale anului 2023, prețurile la benzină în regiunea noastră au rămas stabile. În majoritatea țărilor europene, prețul benzinei din iunie a fost mai mic de 5% față de cel din ianuarie. Doar în Turcia și Slovenia benzina s-a scumpit semnificativ – 16% și, respectiv, 10%. În Ucraina și Ungaria, benzina a fost mai ieftină decât în ianuarie – cu 11% și, respectiv, 9%.
În România, prețul mediu al benzinei în iunie 2023 a fost de 6,65 RON, cu 20 de bani mai scump decât în ianuarie (6,45 RON).
Prețurile la benzină au rămas neschimbate doar în Malta, unde guvernul local a decis să înghețe prețurile la carburanți și electricitate.
Ca de obicei, cele mai mici prețuri la benzină pot fi găsite în Europa de Est – în Belarus (0,86 euro/litru), Rusia (0,58 euro/litru) și Kazahstan (0,45 euro/litru). Pe de altă parte, cele mai mari prețuri la benzină trebuie să fie plătite de șoferii din Islanda (2,08 euro/litru), Norvegia (1,94 euro/litru) și Danemarca (1,93 euro/litru). În România, benzina costă 1,34 euro/litru, cu 17 cenți mai шуаешт decât media continentală.
Am verificat, de asemenea, relația dintre prețul benzinei și salariile medii locale.
(faceți click pe săgeți pentru a vedea datele din celelalte 42 de țări)
Cu un salariu mediu, cea mai mare cantitate de benzină poate fi cumpărată de cetățenii din țările cu salarii mari – elvețienii (3 025 litri), luxemburghezii (2 413 litri) și danezii (2 033 litri).
Conform celor mai recente date prezentate de INSSE, salariul mediu în Român este de 4 564 RON net. Aceasta înseamnă că, în medie, un român poate cumpăra 686 litri de benzină (locul 28 din 43 de țări). Anul trecut, în aceeași perioadă, salariul mediu a putut cumpăra doar 463 de litri (cu 223 litri mai puțin).
Iată cum a arătat indicele benzinei în România în ultimii 5 ani:
Comparativ cu anul trecut, cei trei lideri nu s-au schimbat: Algeria (0,31 euro/litru), Kuweit (0,32 euro/litru) și Iran (0,33 euro/litru) sunt în continuare cele mai ieftine țări din lume. Hong Kong continuă să fie cea mai scumpă țară, cu un litru de benzină care costă 2,76 euro.
(treci deasupra țării pentru a vedea informațiile)
În clasamentul global al puterii de cumpărare, podiumul aparține țărilor din Golf: cu un salariu mediu, cea mai multă benzină poate fi cumpărată în Kuweit (7 222 litri), Qatar (6 839 litri) și Emiratele Arabe Unite (4 611 litri).
Pe de altă parte, indicele benzinei arată cel mai rău în aceste țări:
Indicele Benzinei este un clasament anual al relației dintre prețul benzinei și salarii realizat de Picodi.com începând cu anul 2019.
În acest studiu, am utilizat cele mai recente date privind salariile medii publicate de birourile naționale de statistică sau de ministerele relevante. În țările în care astfel de date nu sunt publicate, am folosit statisticile de la Numbeo.
Prețurile medii ale benzinei în 104 țări în prima jumătate a anului 2023 au fost preluate de pe GlobalPetrolPrices.com și din alte surse locale. Diferența dintre prețurile din iunie și ianuarie a fost calculată în monedele locale. Pentru a calcula „indicele benzinei”, am împărțit salariul mediu net (obținut prin intermediul calculatoarelor locale de salarii) la prețul mediu al unui litru de benzină în luna iunie. Pentru conversia valutară, am utilizat datele privind cursul de schimb mediu de la Google Finance pentru luna iunie 2023.
Toate prețurile, împreună cu lista de surse, pot fi găsite aici (.xslx).
Vrei să împărtășești cu cititorii tăi informații despre prețul benzinei și puterea de cumpărare a salariilor în România și în întreaga lume? Poți utiliza în mod liber datele și infograficele prezentate în acest raport atât în scopuri comerciale, cât și necomerciale, cu condiția să menționezi cine este autorul cercetării (Picodi.com), cu un link către această subpagină. Pentru a copia codul infograficului, faceți click pe pictograma din colțul din dreapta sus al acestuia. Dacă ai întrebări, nu ezita să ne contactezi la: research@picodi.com.
Am verificat care sunt țările din lume care au cel mai favorabil raport între prețurile alimentelor de bază și salariul minim pe economie
Am calculat câte zile/om sunt necesare pentru a câștiga suficienți bani pentru cel mai recent produs top Apple în diferite țări
Analiștii Picodi.com au verificat tarifele de transport public din 45 de orașe din întreaga lume și au comparat cheltuielile de transport cu salariile medii locale. În cadrul studiului nostru, am analizat mai îndeaproape prețurile unui singur bilet, precum și abonamentele lunare, care permit călătorii nelimitate în interiorul orașului. În trei din cele 45 de orașe, […]
Am verificat câți bani primesc, în medie, pensionarii din zeci de țări din întreaga lume și este posibil să trăiești cu acești bani?